Precizări referitoare la cuantumul ajutorului de deces pentru anul 2026
Începând cu data de 30 Martie 2026, data intrării în vigoare a Legii nr. 44/2026 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2026, cuantumul ajutorului de deces este urmatorul:
- 9.192 lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului)
- 4.596 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)
Pentru mai multe informații privind acordarea ajutorului de deces vă îndrumăm să accesați https://www.cnpp.ro/ajutorul-de-deces .
ANUNȚ privind modificarea termenului de acordare a drepturilor pentru beneficiarii O.G.nr.105/1999, aprobată prin Legea 189/2000 și completată prin Legea nr.154/2021
Potrivit art. XXXVII din Legea nr. 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare : ”Drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 31 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2027.”
Pentru toate hotărârile emise în anii 2021-2024, cât și pentru cele ce s-au emis/se vor emite în anul 2025 şi 2026, acordarea și plata drepturilor conform legislației de la acest moment, se va face începând cu data de 01.01.2027, dacă nu vor interveni modificări legislative prin care să fie o nouă prorogare a termenului.
Este important de reținut că nu doar plata indemnizației a fost amânată până la data de 01.01.2027, ci acordarea tuturor drepturilor conexe prevăzute la art. 5 lit. a) – g) din O.G. nr. 105/1999 (de ex. abonament transport gratuit, scutire impozit pe cladire și teren prevăzute de Codul fiscal etc.).
Precizări referitoare la transmiterea certificatului de viață de către beneficiarii stabiliți în străinătate, conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Începând cu data de 01.12.2025, beneficiarii stabiliți în străinatate (nerezidenți) vor transmite certificatul de viață la adresa de email certificateviata.dambovita@cnpp.ro.
Certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie initiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an). Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Modelul certificatului de viata (RO/DE, RO/EN, RO/ES, RO/FR, RO/IT) se regaseste pe site-ul Casei Județene de Pensii Dâmbovița, la Secțiunea Formulare, Subsecțiunea Formulare plăți pensii.

Anunt important
In vederea mentinerii unei comunicari eficiente cu pensionarii, dar si cu alte persoane interesate de accesarea serviciilor Casei Judetene de Pensii Dambovita, va comunicam numarul de telefon care poate fi utilizat pentru sediul din Targoviste, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A, jud. Dambovita:
Anunt important
Incepand cu data de 24.06.2025, Casa Judeteana de Pensii Dambovita isi va desfasura activitatea in sediul din Targoviste, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A. Pentru activitatile privind relatia cu publicul (casierie, bilete tratament, ajutoare de deces, platí/stabiliri pensii), va asteptam la parterul cladirii unde vor functiona ghisee destinate fiecarei activitati, de luni pana joi, in intervalul 8.30-14.00, iar vineri, in intervalul orar 8.30-12.
Cu aceasta ocazie, ne cerem scuze pentru disconfortul creat, intrucat in data de 23.06.2025 am fost in imposibilitatea de a asigura activitatea de relatii cu publicul, salariatii aflandu-se in proces de relocare in sediul renovat.
Personalul din cadrul institutiei va sta la dispozitie si va asigura suportul necesar pentru rezolvarea cu celeritate a tuturor solicitarilor.
Comunicat cu privire la plata pensiilor
Ca urmare a aparițiilor în spațiul public a unor afirmații alarmante conform cărora "sistemul public de pensii ar putea intra în colaps și recalcularea pensiilor în baza valorificării adeverințelor care atestă venituri brute și sporuri cu caracter nepermanent (,,mica recalculare") este suspendată", Casa Națională de Pensii Publice face următoarele precizări:
Sunt bani de pensii !!!
Plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:
- în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA,
- în data de 12 ale lunii în cont curent /card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții;
- în data de 20 ale lunii pentru beneficiarii nerezidenți ale căror drepturi de pensie sunt transferate în conturile bancare din străinătate , conform convenției bancare încheiate între CNPP și Citibank România SA.
Fondurile necesare achitării drepturilor bănești sunt asigurate permanent și nu au existat și nu vor exista sincope în achitarea lunară a acestora.
De asemenea, îi asigurăm pe beneficiarii noștri că la nivelul caselor teritoriale de pensii se desfășoară o activitate continuă, pe toate palierele, chiar dacă volumul este foarte mare și personalul insuficient, angajații depun eforturi suplimentare pentru soluționarea tuturor cererilor de stabilire/revizuire/recalculare ale drepturilor de pensie și comunicarea la plată a acestora. Sumele necesare pentru toate operațiunile ce vizează pensiile sunt prevăzute în bugetul pentru anul 2025.
Menționăm faptul că deși există acest flux continuu, prin care sunt emise decizii și sunt achitate drepturi de pensie, în unele cazuri pot apărea întârzieri în soluționare, motiv pentru care ne cerem scuze, dar indiferent de data emiterii deciziei, drepturile de pensie restante se achită retroactiv, de la data prevăzută de lege.
Vă mulțumim pentru interesul constant față de activitatea Casei Naționale de Pensii Publice și pentru ocazia de a aduce clarificările necesare.
Atentie
Începând cu data de 03.02.2025, noua noastra adresa de e-mail se schimbă în casadepensiidambovita@cnpp.ro.
Vechea adresa de email, casadepensiidambovita@gmail.com, nu va mai fi functionala.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
PRECIZĂRI REFERITOARE LA RETRAGEREA UNOR DECIZII DE RECALCULARE TRANSMISE PENSIONARILOR
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor, formulăm următoarele precizări:
- Potrivit Convenției încheiate cu C.N. Poșta Română S.A. procesul de distribuire a deciziilor de recalculare emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este în curs de desfășurare, urmând a fi finalizat la data de 31.08.2024;
- În acest proces au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi:
- Erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
- Identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
- Necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.
Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii.
Casa Națională de Pensii Publice - Biroul de presă
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează!
“În această seară am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată!”, a declarat aseară ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu in cadrul emisiunii “Culisele Statului Paralel” de la Realitatea TV.
Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei.
Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.
|
| 05.12.2017 - PRECIZĂRI REFERITOARE LA PLATA DREPTURILOR DE PENSIE ÎN LUNA DECEMBRIE 2017
|
Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează:
- drepturile de pensie din sistemul public precumși alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
- drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 - 22 decembrie.
- drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 - 22 decembrie la domiciliul acestora.
- În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.
Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie.
|
| 22.11.2017 - Lista functiilor ce intra in categoria personalului platit din fonduri publice la data de 30.09.2017, din cadrul Casei Judetene de Pensii Dambovita |
|
|
| 01.11.2017 - Avocatul Poporului - Bilant de activitate pe trimestrul III/2017 |
|
|
| 24.10.2017 - Azi, 24 octombrie 2017, Camera Deputaților a aprobat – ca for decizional – proiectul de lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. |
Azi, 24 octombrie 2017, Camera Deputaților a aprobat – ca for decizional – proiectul de lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Noul act normativ se adresează persoanelor care, în perioada 01.01.2011 – 16.07.2016, s-au înscris la pensie anticipată parțială în condițiile de penalizare a cuantumului pensiei așa cum au fost acestea reglementate de dispozițiile art.65, aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr.142/2016.
Reamintim că, prin modificările aduse articolului 65 prin Legea nr.142/2016, au fost introduse procente de penalizare a cuantumului pensiei anticipate parțiale mai mici față de cele din forma inițială a articolului în discuție. Astfel, penalizarea maximă conform Legii nr.142/2016 este de 30%, față de 45%, cât prevedea forma inițială a art. 65 din Legea nr.263/2010.
Având în vedere că această reglementare mai favorabilă nu se putea aplica și pensiilor anticipate parțiale stabilite în perioada 01.01.2011 – 16.07.2016, a fost inițiat prezentul proiect de lege care prevede recalcularea pensiilor anticipate parțiale stabilite în perioada menționată anterior.
CE TREBUIE REȚINUT?
- Recalcularea prevăzută de proiectul de lege aflat în discuție se face la cerere;
- Drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea;
- Recalcularea poate fi solicitată de persoanele care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă;
- După data intrării în vigoare a legii, cererile pot fi introduse la casa de pensii care are în evidență dosarul de pensie al solicitantului (în prezent proiectul se află în procedura de promulgare).
|
| 06.10.2017 - AVOCATUL POPORULUI - audiente Targoviste 16 octombrie 2017 |
|
|
| 14.09.2017 - Casa Judeţeană de Pensii Dambovita angajeaza 2 medici primari sau specialisti... |
Casa Judeţeană de Pensii Dambovita, cu sediul în Targoviste, strada T. Vladimirescu,nr.1A, judetul Dambovita, angajeaza 2 medici primari sau specialisti, specialitatea expertiză medicală si recuperarea capacităţii de muncă.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul Resurse Umane al Casei Judetene de Pensii Dambovita, tel: 0245/ 213.308, int.225, fax: 0245 640 487.
|
| 14.07.2017 - În data de 17 iulie 2017, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul institutiei -
Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audiente cetătenilor din judetul Dâmbovita şi pentru a primi petitii. |
|
|
| 05.07.2017 - Comunicat de presa - valoarea punctului de pensie - iulie 2017 |
Având în vedere prevederile:
- Începând cu data de 1 iulie 2017 valoarea punctului de pensie este de 1000 lei;
- Începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor este în cuantum egal cu 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condiţiile legii, respectiv 800 lei.
- Indemnizațiile lunare stabilite conform Legii nr. 8/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, începând cu 1 iulie 2017, având în vedere noua valoare a punctului de pensie, respectiv 1000 lei;
- Cu aceeași dată se vor aplica și prevederile Legii nr. 126/2017 pentru modificarea OG nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1945 din motive etnice.
|
| 03.07.2017 - În Monitorul Oficial nr.504/30.06.2017 a fost publicată Legea nr. 160/30.06.2017, referitoare la indicele de corecție aferent anului 2017. |
|
|
| 22.05.2017 - În data de 19 iunie 2017, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii. |
În data de 19 iunie 2017, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii.
Activitatea se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Recomandăm persoanelor care solicită audienţă să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată.
Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior.
Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
|
| 10.05.2017 - Recalcularea drepturilor de pensie potrivit legii Nr. 192/2015 pentru completarea legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice |
În Monitorul Oficial nr.334 din 08 mai 2017 a fost publicată HG nr.291/2017 privind completarea art.134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr.257/2011. Astfel, se asigură aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.
Prin acest act normativ se aduc clarificări în ceea ce privește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor prevăzut de Legea nr.192/2015, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze, la determinarea punctajului mediu anual, de stagii de cotizare identice.
Potrivit art. 1691 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii publice, cu modificările aduse prin Legea nr. 192/2015, aceste persoane beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
- cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;
- cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.
Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, dar care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale în baza următoarelor acte normative: OUG nr.100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78^2 din Legea nr. 19/2000, art. 169 din Legea nr.263/2010, precum şi de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.
Fac obiectul acestei recalculări:
- Pensionarii în situația cărora la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
- Pensionarii în situaţia cărora la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.
De aceste majorări nu au beneficiat mai multe categorii de pensionari, astfel:
- Pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001 în baza unor acte normative cu caracter special, recalculate conform prevederilor OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005.
- Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-01.01.2011 și în situația cărora la calculul punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.
- Pensionarii urmaşi ale căror drepturi de pensie de urmaş au fost stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi a căror susţinători se încadrează în situaţiile precizate la pct. 1 şi 2.
- Pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01.01.2011 şi care până la data de 31.12.2015 nu au îndeplinit condiţiile de trecere la pensie pentru limită de vârstă şi nici nu au avut o schimbare de grad după data de 01.01.2011.
Recalcularea acestor pensii se realizează, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, actul normativ adoptat stabilind etapele de recalculare și de plată a drepturilor.
Recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr.192/2015 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se acordă de la data de 01.01.2016 și se plătesc în etape, astfel:
În luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;
În luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.
În situaţia în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.
|
| 27.04.2017 - Comunicat de presă – aplicarea prevederilor OUG nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii |
În vederea aplicării unitare a prevederilor OUG nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, vă transmitem următoarele precizări:
- Oug nr. 32/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288/24.04.2017 și intră în vigoare la aceeași dată;
- Încheierea contractului de asigurare socailă în temeiul prevederilor Legii nr. 186/2016, modificată prin OUG nr. 32/2017, poate fi solicitată până la data de 31.12.2017; perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului;
- Suma cu titlu de contribuție de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranșe lunare, fără a depăși data de 31.12.2017;
- Suma reprezentând contribuție de de asigurare sociale datorată, care se achită într-o tranșă, se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din perioada pentru care solictă asigurarea în sistemul public;
- În situația contractelor de asigurare socială încheiate în data de 31.12.2017, plata contribuției de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranșă, în aceeași zi;
Reamintim, în baza Legii nr. 186/2016, poate încheia contract de asigurare socială, orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
- nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
- nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
|
| 10.04.2017 - PRECIZĂRI REFERITOARE LA PLATA DREPTURILOR DE PENSIE ÎN LUNA APRILIE 2017 |
Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile.
Astfel, în luna aprilie, plata pensiilor la domiciliul pensionarilor se va realiza în perioada 12 – 26 aprilie, iar în cazul pensionarilor avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 27 aprilie, la ghișeele poștale.
Pentru a asigura realizarea acestei măsuri, conducerea CNPP a întreprins toate diligenţele în vederea întocmirii documentelor de plată şi transmiterii acestora către oficiile poştale în vederea achitării drepturilor de pensie conform noului calendar.
Folosim această ocazie pentru a transmite Sarbători fericite tuturor beneficiarilor serviciilor asigurate de Casa Națională de Pensii Publice.
|
| 06.04.2017 - În data de 10 aprilie 2017, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte |
În data de 10 aprilie 2017, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii.
Activitatea se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Recomandăm persoanelor care solicită audienţă să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată.
Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior.
Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
|
| 05.04.2017 - TABEL NOMINAL cu persoanele care au fost selectate sa participe la concursul din data de 25.04.2017, ora 11.00 proba scrisă si 27.04.2017, ora 11.00 proba de interviu |
TABEL NOMINAL cu persoanele care au fost selectate sa participe la concursul din data de 25.04.2017, ora 1100 proba scrisă si – 27.04.2017 ora 1100 – proba de interviu, pentru ocuparea functiei publice, de executie, vacante de :
Consilier, clasa I, grad profesional principal – in cadrul Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Informatica
În urma verificării actelor depuse la dosar, Comisia de concurs a stabilit ca sunt indeplinite condiţiile legale, pentru participarea la concurs a urmatorilor candidati selectati:
| Nr. crt. |
Numele si Prenumele |
Nr. Inregistrare |
Directia / Serviciul |
Functia publica pentru care candideaza |
Selectat / Neselectat |
1 |
Ana Adrian |
4969/27.03.2017 |
Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Informatica
|
consilier clasa I, grad profesional principal |
Selectat |
2 |
Ene Razvan - Ionut |
4970/27.03.2017 |
Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Informatica
|
consilier clasa I, grad profesional principal |
Selectat |
Afisat astazi, 04.04.2017- ora 13.00 la sediul Casei Judetene de Pensii Dambovita.
Comisia de concurs:
Preşedinte: Lucian Romeo Pistritu - Sef Serviciu Comunicare, Relatii Publice si Informatica
Membrii: Viorica Pavel - Consilier, Institutia Prefectului - Reprezentantul ANFP
Constantin Adrian Găgeatu - Consilier, DIESC- CNPP
Secretar: Luminita Radulescu - Consilier, Compartiment Resurse Umane
|
|
|
|